Caracteristicile fundamentale ale purtătorilor de sarcină semiconductoare-cum ar fi capacitatea de transport, tipul de conducție și polaritatea fotocurentului-sunt guvernate de microstructura internă a materialului și de condițiile externe.
Mobilitatea purtătorului este un parametru crucial pentru evaluarea performanței materialelor semiconductoare organice. Este influențat colectiv de mecanisme fizice microscopice, inclusiv cuplarea electronică intermoleculară (integrale de transfer de sarcină-), cuplarea vibrațională intramoleculară (energie de reorganizare) și parametrii de stivuire moleculară (cum ar fi distanța *r* și unghiurile *θ* și * *). Modelele teoretice permit derivarea ecuațiilor care descriu anizotropia mobilității, permițând predicția valorilor extreme de mobilitate și direcțiile corespunzătoare acestora. Modificarea lungimii lanțurilor de carbon-laterale poate modifica etanșeitatea împachetării cristalelor, îmbunătățind astfel mobilitatea purtătorului.
În semiconductoarele bi-dimensionale van der Waals, presiunea externă poate induce distorsiunea Peierls, permițând o schimbare a tipului de conducție (de la tipul n-la tipul p-sau invers) în timpul tranziției de fază-la semiconductori-. Efectul fototermoelectric poate fi utilizat pentru a determina polaritatea purtătorului; de exemplu, direcția fotocurentului auto-acționat poate fi inversată la presiune ridicată. În plus, presiunea îmbunătățește în mod semnificativ răspunsul optoelectronic al BiI3, rezultând o creștere a fotocurentului de peste trei ordine de mărime și extinzând intervalul de răspuns spectral în banda de comunicație optică (1650 nm).
